TNRS prezintă spectacole la cinci festivaluri în luna octombrie

Luna octombrie duce spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca” în București, Iași și Gheorgheni. Primul turneu programat are loc în cadrul TEEN-FEST, la București, unde Ali Deac prezintă povestea lui Sebastian Bosse, în one-man-show-ul „20 noiembrie”, în regia lui Eugen Jebeleanu. Evenimentul are loc joi, 5 octombrie, de la ora 17:00, la Centrul Educațional de Teatru Replika. O altă reprezentație a acestui spectacol are loc în cadrul FESTin pe Bulevard, duminică, 15 octombrie, de la ora 21:00, la Teatrul Nottara, sala George Constantin. Spectacolul este realizat cu sprijinul Therme București, Keep Calling și ODU România.

Iubitorii de teatru din Iași și nu numai se pot bucura de două spectacole co-producții ale Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași. Astfel, sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 21:00, la Underground Pub, publicul se va delecta cu un musical plin de intrigi și provocări: „Rocky Horror Show”, în regia lui Cosmin Chivu. Duminică, 8 octombrie, de la ora 19:00, la sala mare a Teatrului pentru Copii și Tineret Luceafărul, vin în fața publicului actorii: Codruța Vasiu, Cristina Ragos, Ștefania Marola, Cristina Blaga, Alexandra Gavrilov, Alexandra Spătărelu, Raj-Alexandru Udrea, în „MAL/PRAXIS”, un spectacol de Bogdan Georgescu.

Secția Germană a naționalului sibian aduce la Gheorgheni, în cadrul Colocviului Teatrelor Minorităților Naționale, spectacolul „Falsche Schlange”/„Șarpele în iarbă”, în regia lui Rafael Kohn. Reprezentația are loc duminică, 15 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului „Figura Studio”.

„Rug”, „Rocky Horror Show” și „Familii” sunt trei dintre spectacolele din repertoriul naționalului sibian care au fost selectate să participe în cadrul Festivalului Național de Teatru (FNT), fiecare având câte două reprezentații.
Astfel, la Teatrul Național „I. L. Caragiale”, Sala Atelier, se joacă „Rug”, în regia lui Armin Petras, luni, 23 octombrie, de la ora 22:00 și marți, 24 octombrie, de la ora 18:00.
Același „Rocky Horror Show” încântă publicul din Spice Pub & Club, miercuri, 25 octombrie, de la ora 22:00 și joi, 26 octombrie, de la ora 19:00.
La Teatrul Bulandra, sala Liviu Ciulei, naționalul sibian prezintă „Familii”, un spectacol de Eugen Jebeleanu, vineri, 27 octombrie, de la ora 18:00 și de la ora 21:00.

Acesta este programul TNRS în afara orașului, în luna octombrie. Cei care rămân în Sibiu în această lună pot vedea spectacole variate, „Panik”, „Necunoscuta cunoscută”, „Oscar și buni roz”, „Woyzeck”, „Bărbate, treci la fapte”, „Omul cel bun din Sîciuan” și „Faust” fiind doar o parte din spectacolele programate. Informații complete se găsesc pe www.tnrs.ro, iar bilete pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală de pe str. Nicolae Bălcescu nr. 17, sau online, prin www.eventim.ro.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns