ŢINE POST DEŞTEPT!

Pâinea albă, cartofii și pastele nu sunt prietenii tăi, chiar dacă sunt alimente de post.
Uite ce trebuie să conțină meniul tău, dacă vrei să beneficiezi de avantaje postului, și de ce alimente trebuie să stai departe.

Pe lângă implicațiile care țin de spiritualitate, postul are o mulțime de beneficii pentru sănătatea ta.

1. Pierzi în greutate. Alimentația de post de ajută să pierzi în greutate în
mod sănătos. Perioadele de post permit corpului să ardă depozitele de grăsime, ca să le transforme în energie

2. Îți crește metabolismul. Alimentația de post, mai ușoară, permite sistemului
digestiv să se odihnească și ajută metabolismul să ardă caloriile mai eficient.
Dacă ai probleme cu sistemul digestiv, acestea afectează abilitatea organismului de a metaboliza hrana și a arde grăsimile, dar postul te ajută să reglezi digestia și ajută la o mai bună funcționare a întregului sistem digestiv.

3. Trăiești mai mult. Cu cât mănânci mai puțin, cu atât trăiești mai mult –
arată studiile. Unul dintre principalele efecte secundare ale îmbătrânirii este încetinirea metabolismului. Atunci când mănânci mai puțin, iar alimentația ta este una echilibrată, îți soliciți mai puțin sistemul digestiv.

4. Deosebești pofta de foame. Când postești, ajuți corpul să regleze nivelul
hormonilor care induc senzația de foame. Știm că persoanele obeze nu mai percep semnalele corpului că s-au săturat, din cauza dereglărilor hormonale, provocate de supraalimentare. Postind, permiți organismului să revină la echilibrul hormonal și corpului să îți arate la timpul potrivit când trebuie să mănânci.
Nu în ultimul rând, atunci când mănânci corect, senzația de sațietate apare mai
repede.

5. Ești mai deștept! Studiile arată că în timpul postului se îmbunătățesc
funcțiile creierului, datorită producerii unei proteine cunoscută sub numele de factorul neurotrofic derivat din creier (BDNF), care activează celulele creierului. Aceeași proteină, de altfel, îți protejează creierul de boli degenerative, precum Alzheimer sau Parkinson.

6. Ai o mai bună imunitate. Atunci când animalele sunt bolnave nu mai mănâncă și se odihnesc. Oamenii mănâncă în schimb chiar și atunci când sunt bolnavi, îngreunând vindecarea. Atunci când ții post, dai organismului pauza de care are nevoie pentru de a reveni la capacitatea lui de 100%. 7. Ai tenul mai curat. Cum organismul tău este mai puțin împovărat de digestie, el își poate orienta atenția către alte sisteme. Corpul se eliberează de toxine și se reglează funcționarea ficatului și rinichilor.

Top alimente recomandate in post

CEREALE INTEGRALE ŞI SEMINŢE
Cerealele integrale conțin carbohidraţi şi fibre care conferă energie, ajută la scăderea colesterolului, stimulează digestia lentă şi oferă nutrienţi esenţiali pentru menţinerea unui sistem nervos sănătos. Quinoa, din familia cerealelor, este încadrată de nutriționiști în categoria superalimentelor. Boabele conțin proteine de calitate, mai ușor de asimilat decât cele din carne, acid linoleic, vitamine și minerale. Seminţele crude – in, chia, susan, cânepă – au un conţinut mare de vitamina E, ajută la detoxifiere, îți oferă proteine de calitate.

NUCI, ALUNE, FISTIC, CAJU, MIGDALE
Cu un conținut mare de antioxidanți și acizi grași esențiali, oleaginoasele crude te feresc de acţiunea radicalilor liberi şi previn distrugerea celulară. Ele conțin fibre şi vitamina E, ajută la scăderea colesterolului, reglează glicemia și oferă senzație de sațietate pe termen lung. De asemenea, sunt o sursă foarte bună de fier, zinc şi magneziu, care previn instalarea anemiei, protejează sistemul imunitar şi întârzie progresul bolilor neurologice degenerative.

LEGUMINOASE
Oferă senzaţia de saţietate pe termen lung şi menţin glicemia în limite normale pentru o lungă perioadă de timp, ferindu-ne astfel de tentaţiile dulci. Mazărea și lintea sunt foarte hrănitoare, conțin proteine de calitate, minerale și vitamine din grupul B, care te ajută să combați depresia și anxietatea, cu care te poți lupta în zilele geroase ale iernii, când soarele își face rar apariția din nori.

CIUPERCI
Cel mai sănătos substitut pentru consumul de carne, ciupercile sunt gustoase și ne oferă toate mineralele şi vitaminele de care orgasnimul are nevoie, fiind o sursă de proteine de calitate. Pe site-ul nostru, www.informatiidenotat. ro, găsiți tabelul complet cu sursele de proteine vegetale.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns