Relaţia de cuplu, între împlinire şi eşec

Într-o lume în continuă schimbare, nevoia noastră de stabilitate în cuplu paradoxal creşte. Căutăm un punct de susţinere, un loc în care să regăsim liniştea, echilibrul, bucuria şi încrederea în propriile valori. Într-o lume în care alergăm spre locul de muncă, spre locul de joacă al copilului, spre sala de sport, spre întâlnirea cu prietenii, ne pregătim în grabă de concediu, avem
puţin timp să savurăm relaţia. Lucrurile funcţionează între parteneri din inerţie, sau din startul bun, din dorinţa ca dragostea să rezolve conflictele, comportamentele, disfuncţionalităţile. Nu întotdeauna iubirea este panaceu
universal. Certurile repetate, suspiciunea, neîmpărtăşirea problemelor, egoismul, lipsa empatiei, înţelegerea diferită a păstrării independenţei în cuplu şi multe alte cauze fac ca separările, divorţurile, să fie o rezolvare a conflictelor care nu mai pot fi escaladate, partenerii alegând să renunţe, conconsiderând prea dificil drumul spre reconciliere. Relaţia este un angajament faţă de noi şi o altă persoană, acest angajament este unul personalizat de fiecare cuplu, dar dincolo de emblemarea relaţiei, dorinţa de a fi fericiţi împreună este comună tuturor.
Între oameni nu există comunicare mai importantă decât cea exprimată emoţional, legată de modul în care fiecare se simte în relaţie cu celălat. Teoria ataşamentului consideră că tendinţa de a crea legături emoţionale intime cu o anumită persoană este un element fundamental al naturii umane, prezent la nou-născuţi, care continuă să existe şi la vârsta adultă, până la bătrâneţe. În copilărie, aceste legături se creează cu părinţii, care reprezintă baza de ataşament, oferind protecţie, ocrotire şi sprijin. În timpul adolescenţei şi al vieţii adulte, aceste legături se menţin, dar apar noi legături, ca exprimare a unei nevoi de ataşament adult.

Se pot distinge trei stiluri de ataşament principale sau modalităţi prin care
persoanele percep şi reacţionează la apropiere în cuplu, asemănătoare cu cele constatate în cazul copiilor – stilul securizant, cel anxios, cel evitant. Persoanele cu stil securizant se simt confortabil în intimitate şi sunt de obicei calde şi iubitoare. Persoanele anxioase sunt foarte dornice de intimitate, sunt preocupate de relaţiile lor şi sunt în general îngrijorate în legătură cu potenţialul partenerului de a le iubi la fel de mult.
Persoanele evitante se tem că intimitatea în cuplu periclitează independenţa personală şi încearcă să stabilească limite ale apropierii de partener.
Stilurile de ataşament identificate la vârstă adultă sunt influenţate de mulţi factori, unul important fiind modul în care am fost educaţi şi crescuţi de părinţi, modelul de viaţă de cuplu oferit de aceştia şi experienţa personală de viaţă. În funcţie de stilul de ataşament, putem observa perspectiva unei persoane asupra apropierii şi intimităţii în cuplu, strategiile de gestionare ale conflictelor, atitudinea faţă de sex, capacitatea de a-şi exprima nevoile personale şi dorinţele, aşteptările pe care le au în privinţa partenerului şi a relaţiei cu acesta. Descoperirea stilului de ataşament, reprezintă un instrument foarte util în domeniul interrelaţional, se poate aplica cuplurilor în orice etapă de dezvoltare s-ar afla. Există aplicaţii specifice pentru
persoanele care se află într-un stadiu incipient al relaţiei, pentru persoane care au mulţi ani de experienţă de cuplu, dar şi persoanelor care au trecut printr-o despărţire sau pentru cele care sunt rănite prin pierderea partenerului de viaţă. Teoria ataşamentului, cunoaşterea stilului de ataşament este utilă pe tot parcursul vieţii ca instrument de optimizare a relaţiilor cu persoanele dragi.

Cătălina Soare-Hull,
Psiholog

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns