OSTEOPOROZA BOALA „TĂCUTĂ“ A OASELOR

Osteoporoza este o boală progresivă în care oasele devin din ce în ce mai fragile, ceea ce conduce la schimbări de postură și expune pacientul la fracturi. Din cauza diferențelor fiziologice, nutriționale și hormonale dintre bărbați și femei, osteoporoza afectează mai mult femeile decât bărbații.

În unele cazuri, osteoporoza însoțește tulburările endocrine și poate fi cauzată de consumul excesiv de corticosteroizi. În două treimi din cazuri, osteoporoza este total lipsită de simptome, iar asta face ca diagnosticul să fie tardiv,când deja apare fractura patologică; pot apărea dureri osoase, mai ales la nivelul coloanei vertebrale, pierdere în greutate, încovoierea umerilor, fracturi spontane ale încheieturilor, șoldului și a altor oase. De aceea, este foarte important ca la orice durere să se facă radiografia zonei respective.
Boala apare mai ales la femei, la menopauză, când nivelul estrogenului scade, sau în cazul scăderii premature a funcției ovariene la femeile sub 50 de ani. Trebuie să se știe că dereglările de menstruație constituie un factor decisiv în scăderea masei osoase și apariția osteoporozei.

FACTORI DE RISC:
1. Vârsta – riscul de dezvoltare al osteoporozeicrește odată cu vârsta, pentru că oaseledevin mai fragile odată cu îmbătrânirea;
2. Sedentarismul;
3. Istoricul familiei – riscul de apariție crește dacă există cazuri deosteoporoză în familie;
4. Greutatea – femeile extrem de slabe (sub. 50 de kg.) sau cele de talie mică prezintă un risc crescut;
5. Nivelul de estrogen – riscul este mai mic în cazul menopauzei târzii;
6. Fumatul;
7. Alimentația greșită – dietele de slăbit prelungite sporesc riscul osteoporozei.
8. Medicația cu corticosteroizi, hormoni tiroidieni, diuretice;
9. Aportul scăzut de calciu;
10. Băuturile carbogazoase – consumul acestora, mai ales al celor care conțin cafeină, poate diminua absorbția de calciu și efectul diuretic care duce la pierderea de minerale;
11. Alcoolismul cronic.

Cele mai frecvente și mai severe complicații ale osteoporozei sunt fracturile care apar de regulă la coloană sau la șold. Atitudinea preventivă față de boală constă în depistarea timpurie a osteoporozei, iar cea mai bună metodă este scanarea cu aparatul DEXA, procedură simplă, rapidă și care dă rezultate de
mare acuratețe. Acest test măsoară densitatea oaselor coloanei, ale șoldurilor și ale încheieturilor mâinii și ne poate confirma OSTEOPENIA
– un stadiu premergător osteoporozei, care necesită tratament pentru a nu mai evolua.
Femeile cu vârsta de peste 50 de ani, care au trecut de menopauză trebuie să facă anualo scanare DEXA, dacă nu iau estrogen, dacă fac tratamente cu prednison, dacă au diabet de tip I, boli ale ficatului, boli ale rinichilor sau cazuri de osteoporoză în familie.

PREVENIREA OSTEOPOROZEI:
• Exercițiile fizice ajută la întărirea oaselor și la încetinirea pierderilor de masă osoasă – gimnastică, mers pe jos, jogging.
• Consumul de soia – estrogenii din soia mențindensitatea osoasă și reduc riscul fracturilor.

Atenție, nu folosiți soia modificată genetic!!
• Nu fumați!
• Pentru îngrijirea oaselor avem nevoie de cantități adecvate de calciu și vitamina D (esențială pentru absorbția calciului în organism).
Femeile la premenopauză și postmenopauză care fac tratamente hormonale trebuie
sa consume 1,2 g de calciu și minimum 400 u.i. de vitamina D zilnic. Femeile la postmenopauză, care nu fac terapie hormonală, persoanele cu risc de osteoporoză indusă de corticosteroizi, precum și cele cu vârsta peste 65 de ani ar trebui să consume cel puțin 1,5 g de calciu și 800 u.i. de vitamina D în fiecare zi.
Cea mai bună sursă de vitamina D este soarele, dar se poate găsi și în peștele gras (ton, sardine) sau în gălbenușul de ou.
• Menținerea unei poziții corecte și prevenirea căzăturilor pot ajuta la reducerea simptomelor și la menținerea independenței persoanelor care au deja osteoporoză.

ALIMENTE MEDICAMENT:
Soia, rădăcină de țelină, frunze de pătrunjel, mărar, leuștean, țelină și tarhon (pe cât posibil nu vor fi fierte în mâncare, ci vor fi adăugate separat; sunt un minunat reglator hormonal), varza, ceapa și usturoiul verzi, cereale integrale, mierea de albine, măslinele și uleiul extravirgin de măsline, nucile și alunele
neprăjite, sâmburii de caise, avocado, bananele și fructele de pădure, sardine, somon, conopidă, brocoli, spanac, ardei. Regula de aur în tratamentul osteoporozei este: cât mai multe legume și fructe crude!

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns