FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU, ÎN SIGURANȚĂ

În perioada 09-18.06.2017, cu o medie de 80 de polițiști pe zi, se va acționa în sistem integrat în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, premergător și pe timpul desfășurărilor manifestărilor circumscrise acestui eveniment.

Printre măsurile aplicate la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu amintim:
– intensificarea acţiunilor de patrulare pe mijloacele de transport în comun din zonele cu afluenţă numeroasă de persoane, pentru combaterea tâlhăriilor, furturilor de/din bagaje şi din buzunare;
– depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care prin comportament sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică;
– supravegherea zonelor cu potenţial criminogen ridicat şi a persoanelor care, prin modul de comportare, pot aduce atingere relaţiilor de convieţuire socială;
– intensificarea măsurilor specifice de asigurare a securităţii sediilor proprii, precum şi de control al sistemelor de pază de la obiectivele economice, în scopul prevenirii evenimentelor negative;
– restricţionarea şi, după caz, devierea traficului rutier pe traseele şi zonele de desfăşurare activităților;
– cooperarea permanentă cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, în scopul desfășurării în condiții optime a activităților specifice fiecărei structuri în parte, potrivit competențelor;
– asigurarea prezenței active, la vedere, a polițiștilor de siguranță publică pentru descurajarea oricăror intenții de tulburare a ordinii și liniștii publice și prevenirea acestora;
– identificarea, verificarea şi monitorizarea persoanelor cunoscute cu un comportament violent, deviant, a bolnavilor psihic, a deţinătorilor de armament care pot reprezenta un factor de risc asupra climatului de ordine şi siguranţă publică.
Pentru siguranţa dumneavoastră, poliţiştii recomandă:
– Parcaţi vehiculele în spaţiile sau parcările special amenajate! În autoturisme nu trebuie lăsate la vedere bunuri de valoare!
– Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră când vă aflaţi în mulţime, în magazine, în mijloacele de transport în comun;
– Este bine să fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele cunoscute întâmplător;
– Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice !
– Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate, pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela!
– Nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112- apel gratuit!
– Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!

Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi! Dacă observaţi lipsa copilului, adresați-vă imediat celui mai apropiat polițist pe care îl întâlniți sau sunaţi la numărul de urgenţă 112!
Este bine ca cei mici să cunoască numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa de domiciliu, deoarece, la astfel de evenimente, riscul de a se rătăci creşte.

Pentru a nu deveni victima unor infracţiuni de furt de sau din auto, e bine să ţineţi cont de următoarele sfaturi:
– Alegeţi locurile de parcare special amenajate sau zonele bine luminate şi aflate la vedere!
– Autoturismul nu trebuie părăsit dacă este încărcat cu bagaje sau are expuse la vedere obiecte care ar putea tenta (casetofoane, genţi, borsete, telefoane mobile, aparate foto, detectoare radar sau aparate GPS etc.)!
– Indiferent de perioada pentru care părăsiţi autovehiculul, nu uitaţi să conectaţi sistemul de alarmă!
– Fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul!
– Nu luaţi în maşină persoane necunoscute şi mai ales pe timpul nopţii!
– Când aveţi sau când vi se semnalează vreo defecţiune tehnică, luaţi-vă toate măsurile de siguranţă pe durata remedierii acesteia!
– Dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru scurt timp, nu lăsaţi cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului! Nu lăsaţi bunuri la vedere!

Pentru siguranța în trafic, polițiștii recomandă :
– Utilizarea mijloacelor de transport în comun în detrimentul autoturismelor personale în contextul în care derularea FITS atrage creșterea valorilor de trafic atât în municipiul Sibiu, cât și în împrejurimi;
– Informarea asupra restricțiilor de trafic impuse pe anumite străzi sau bulevarde;
– Respectarea semnalelor polițiștilor rutieri aflați în trafic pentru dirijarea circulației;
– Respectarea normelor rutiere.

În situaţia în care sunteţi martori ai unor fapte antisociale sau victime ale unor infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat poliţist sau să apelaţi gratuit numărul unic de urgenţă 112!

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns