European Young Chef Award 2017 – etapa regională Sibiu

Marți, 26 septembrie, a avut loc concursul Sibiu European Young Chef Award 2019. Competiția este organizată la nivel european de către International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism (IGCAT). Pe plan regional aceasta este organizată de către membrii Platformei Regiunilor Gastronomice Europene, Sibiul fiind membru din 2014.

Evenimentul din Sibiu a fost organizat de Consorțiul care gestionează programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 format din Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu, în parteneriat cu Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism.

În sală s-au aflat primarul Sibiului – doamna Astrid Fodor, președintele Consiliului Județean Sibiu – doamna Daniela Cîmpean, viceprimarul municipiului Mediaș – doamna Christine Thellmann, președintele Camerei de Comerț Sibiu – domnul Gheorghe Aldea și directorul acestei instituții – domnul Eugen Iordănescu, reprezentanți ai Universității Lucian Blaga și Asociația Județeană de Turism Sibiu, precum și reprezentanți din domeniul HORECA.

“Exact ca în cazul Sibiu Capitală Culturală Europeană, programul Regiune Gastronomică a început să adune în jurul său instituțiile, dar mai ales comunitatea, principalul motor pentru reușită. Acest program va avea succes doar cu implicarea cetățeanului. Și cred că așa se va întâmpla pentru că încă de anul acesta avem câteva exemple de evenimente reușite, pe care Primăria Sibiu le-a confinanțat într-un mod substanțial. Urez programului Regiune Gastronomică mult succes, invit comunitatea să se unească din nou pentru a da un nou impuls dezvoltării orașului, iar membrilor consorțiului le doresc să aibă inspirația pentru a alege cele mai bune proiecte.”(Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
“Ne-am întâlnit la acest concurs să urmărim tinerii chefi ai Sibiului, care ne arată cum un trecut încărcat de mituri şi poveşti gustoase – pe care în mare parte le știm din copilărie, de la bunici – ne poate reprezenta in Europa secolului XXI. Este unul dintre primele evenimente care pregătesc Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 şi ne bucurăm că este dedicat tinerilor. Sunt tineri cei care gătesc, sunt tineri cei care ne încântă cu muzică tradițională sau cu reinterpretarea ei simfonică, iar tinerețea lor ni se transmite și nouă. Mulțumesc partenerilor de consorțiu pentru efortul de organizare în timp scurt și adresez mulțumiri speciale primarilor din județ prezenți la eveniment.”(Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu)
“Concursul nostru de azi, cu tematica INOVAŢIE ŞI TRADIŢIE înseamnă păstrarea ingredientelor tradiționale, dar transpunerea lor în preparate cu o finețe mai mare decât cea din vechime. Așadar, este o provocare a cărui scop este de a consolida legăturile dintre regiunile europene prin intermediul unor tineri bucătari profesioniști, promovând în același timp inovația culinară folosind bucătăria tradițională și produsele locale. Municipiul Mediaș felicită această inițiativă, care evidențiază bogăția și diversitatea gastronomiei regionale, și unicitatea rețetelor reinventate și urează mult succes tuturor participanților!” (Christine Thellmann, viceprimarul municipiului Mediaș)

La concurs s-au înscris patru bucătari care au avut ca misiune să amestece tradiționalul și inovația în rețete inedite:

– Alin Barabancea a gătit o reinterpretare a gulașului de oaie din Mărginimea Sibiului
– Ștefan Zamfiroiu a pregătit tapșă ca la Alămor
– Marius Greab a prezentat o variantă a ostropelului de pui de la bunica
– Marian Raducă a reinterpretat clasica varză cu cârnați

Fiecare dintre concurenți a povestea preparatului său în fața unui juriu alcătuit din profesioniști recunoscuți în domeniu: Chef Sorin Bontea, Chef Ștefan Bercea – președintele Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism și Maestrul Bucătar Nicolae Drăghiciu.

Juriul a deliberat și a decis că gulașul de oaie reinterpretat este cel mai reușit preparat. Bucătarul Alin Barabancea va reprezenta astfel Regiunea Gastronomică Europeană Sibiu 2019 la finala European Young Chef Award din Barcelona care va avea loc în luna noiembrie. Ca și premiu, acest bucătar va avea șansa să se perfecționeze alături de Chef Ștefan Bercea pentru a reprezenta regiunea Sibiu cu cinste.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns