CÂND DEVINE O PROBLEMĂ GREUTATEA COPILULUI TĂU

Conform ultimelor studii, obezitatea tinde să devină, dacă nu a devenit deja, o
maladie. 1 din 7 copii este obez. Din punct de vedere medical, un copil este considerat obez atunci când are o greutate cu peste 20% peste greutatea normală. Probabil acum vă întrebați: cum aflăm care este greutatea normală a copilului nostru? Nimic mai simplu, utilizăm un calcul aritmetic prin care se corelează înălțimea copilului cu greutatea și vârsta acestuia. Astfel, raportul
dintre greutate și înălțime, ne va ajuta să aflăm dacă trebuie sau nu să ne facem griji în legătură cu greutatea și în consecință cu sănătatea copilului nostru. Vă voi ușura și mai mult munca, oferind un exemplu concret: Marian are o greutate de 60 kg, înălțimea de 1,50 cm și vârsta de 11 ani. Vă voi pune la dispoziție următorul tabel, care vă va ajuta să corelați rezultatul obținut (care de altfel mai este cunoscut și sub denumirea de IMC- indicele de masă corporală) cu vârsta copilului. Formula de calcul a IMC = greutatea/înălțimea la pătrat. În cazul nostru: 60 kg/ 2.25=26.6666666. Verificăm în tabel ICM-ul corespunzător vârstei lui Marian și observăm faptul că acesta depășește limita normală. În această situație, părinții lui Marian ar trebui să se adreseze specialistului, dacă nu au făcut-o deja. Doar pe baza acestui indice nu se poate determina starea de sănătate a unei persoane. Pentru aceasta sunt necesare teste suplimentare din partea medicului. Aceste valori sunt acceptate pe plan internațional ca reprezentând limita inferioară pentru obezitate.
Obezitatea nu afectează numai din punct de vedere fiziologic, ci poate afecta și sănătatea emoțională și mentală a copilulului și chiar a adultului. El sau ea va avea încrederea de sine scăzută, obezitatea determinând adesea și tulburări precum bulimia, anorexia sau depresia.

VÂRSTA – SEX – ICM

2 ANI – MASCULIN – 20.09
– FEMININ – 19.81

5 ANI – MASCULIN – 19.30
– FEMININ – 19.17

10 ANI – MASCULIN – 24.00
– FEMININ – 24.11

15 ANI – MASCULIN – 28.30
– FEMININ – 29.11

18 ANI – MASCULIN – 30
– FEMININ – 30

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns