Campanie de recrutare

Alături de noi găseşti slujba mult dorită sau poţi atinge apogeul carierei tale!

Persoanele interesate în găsirea unui loc de muncă mai bun sunt invitate să depună CV-urile la sediul redacţiei din Sibiu, str. Zaharia Boiu, nr. 2, Biroul 13, sau să îl trimită pe adresa de e-mail radu@informatiidenotat.ro. CV-urile vor fi analizate şi redactate, vor fi întocmite profiluri ale candidaţilor şi, ulterior, acestea vor fi promovate către angajatori, în funcţie de necesităţile acestora.
CV-urile, de preferat cu poză, trebuie însoţite şi de o scurtă prezentare a obiectivului profesional al candidatului (postul vizat/dorit).

Campania noastră este diferită, prin modul în care CV-urile dumneavoastră vor fi analizate cu maximă seriozitate, eficienţă, obiectivitate şi, desigur, profesionalism. Vom avea grijă ca solicitarea dumneavoastră să ajungă ţintit la angajatorul care caută exact ceea ce puteţi oferi prin calificare şi experienţă. Astfel, timpul de identificare a postului ideal se diminuează considerabil.
Vă ajutăm să vă concepeţi CV-ul în aşa fel încât să scoată în evidenţă exact calităţile şi abilităţile pe care le aveţi şi de care angajatorul are nevoie.

Informaţii de notat îşi propune să devină un partener de încredere pentru toţi cei care sunt în căutarea unui loc de muncă sau vor să facă o schimbare și să reinvestească în aptitudinile şi capacităţile proprii, erodate din cauza plafonării şi a rutinei cotidiene. În ultimii ani, piaţa muncii a suferit o serie de modificări, în sensul în care chiar şi cei angajaţi în prezent prospectează permanent piaţa muncii şi indentifică noi oportunităţi de evoluţie în cariera profesională.

Vă oferim consiliere gratuită, prin personalul nostru calificat, cu ani de experienţă în resursele umane, care să vă ofere avantajul de a avea un prim impact pozitiv asupra angajatorului. Acest lucru va creşte substanţial şansele de a fi selectat pentru etapa următoare a procesului de recrutare/angajare. În aceeaşi ordine de idei, dacă doriţi şi sunteţi interesaţi, vă vom îndruma către partenerii noştri specializaţi în susţinerea de cursuri de formare, calificare şi specializare profesională.

Prin intermediul rubricii noastre permanente, ziarul Informaţii de notat vă va publica gratuit anunţurile dumneavoastră referitoare la căutarea unui loc de muncă, acestea beneficiind de vizibilitatea pe care o conferă tirajul de 80.000 de exemplare.
Ne dorim ca, alături de noi, să găsiţi locul de muncă ideal şi să atingeţi toate obiectivele profesionale la care aspiraţi.
Susţinerea noastră se încheie doar atunci când v-aţi găsit locul de muncă mult visat. Prospectăm piaţa pentru dumneavoastră şi vă trimitem direct la ţintă. Oricând doriţi să evoluaţi în carieră sau să vă schimbaţi locul de muncă, puteţi reveni cu încredere la noi.