CALEA CISNĂDIEI SAU ȘELIMBĂR?


Sunt interesat de un apartament și nu știu ce să aleg, Calea Cisnădiei sau Șelimbăr?
Ce îmi recomandați?
– întreabă Costică Poloșan, Sibiu

Este o întrebare destul de grea și de complexă, dar ca recomandare, eu aș opta pentru Calea Cisnădiei. În ultima perioadă am activat mai mult în această zonă și mai exact în Cartierul Arhitecților și dețin mai multe informații de aici. Pot să-ți spun că sunt mai multe avantaje aici. În primul rând, aici găsești un număr mai mare de apartamente și case sau duplexuri, zona este încă în creștere și deschiderile sunt mai mari, iar la Șelimbăr, principalele zone de urbanizare s-au cam ocupat și pe viitor se așteaptă deschiderea unor noi zone de dezvoltare.


Un alt aspect ar fi calitatea infrastructurii din jurul ansamblurilor imobiliare și aici este de lăudat aportul adus de oamenii care au participat la îmbunătățirea zonei, prin drumuri pavate, utilități, iluminat stradal, toate acestea fără sprijinul Primăriei Cisnădie, instituție care ar trebui să se implice puțin mai mult și în aceste zone. Toate acestea au fost realizate în mare măsură de echipa de la Aqvapur Dam, dl. Burprich Nicolae, Damian Invest, dl. Baciu, firmele Electric Serv, Proconfort, MGM iMobexpert și alți câțiva oameni cu gânduri bune într-o urbanizare de lungă durată. Un
plus ar mai fi prețul de vânzare, care este unul mai mic cu 10-20% față de prețurile din Șelimbăr, iar această diferență provine din faptul că terenurile sunt mai scumpe la Șelimbăr, taxele
de autorizare și de infrastructură solicitate de Primarie sunt exagerat de mari față de Primăria Cisnădie, iar toate acestea se reflectă în preț!

Un plus la Șelimbăr față de Cartierul Arhitectilor  este apropierea de zonele comerciale și o deschidere mai mare către intrarea în Sibiu, în contradictoriu cu ieșirea dinspre Cisnădie către
Sibiu, unde deocamdată sunt ceva probleme. Dar aici avem certitudinea că în viitorul apropiat, după o discuție care a avut loc între cele trei primării, Sibiu – Cisnădie – Șelimbăr, se va
construi o bretea care o să fl uidizeze trafi cul către B-dul Mihai Viteazu – Calea Cisnădiei -DN1. Pentru o mai bună îndrumare te aștept la biroul nostru, unde îți putem oferi mai multe informații și unde poți găsi apartamente atât în Cartierul Arhitecților, cât și în Șelimbăr.

 

George Maxim
Manager iCasa Sibiu
0745.434.198 / 0744.223.339

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns