Alimentaţie sănătoasă, nu dietă

S-a demonstrat științific, prin nenumărate studii, că dietele au efecte nocive asupra sănătăţii, a aspectului fizic şi chiar şi asupra psihicului. Pentru persoanele dependente de diferitele diete „revoluţionare” ce apar pe piaţă, mâncarea e centrul universului lor, principala lor preocupare.

După o dietă drastică în care au slăbit chiar şi douăzeci de kilograme, revin la un stil de viaţă nesănătos. Corpul care cunoaşte senzaţia de înfometare, atunci când primeşte mâncare, are tendinţa de a îşi face rezerve pentru o nouă perioadă de înfometare. Astfel, aportul din mancare nu va fi de energie , ci de grăsime. De cele mai multe ori persoanele care au ţinut o cură de slăbire, îşi dublează greutatea când încep să mănânce nesănătos.

O singură masă de tip fast-food, asigură necesarul zilnic de calorii, dar valorile nutritive sunt aproape de zero şi atunci senzaţia de foame apare din nou, intr-un timp foarte scurt.

Apa reprezintă cca 70% din corpul nostru. De aceea este foarte important să bem
multă apă, minim 2 litri de apă pe parcursul unei zile. Dar atenţie: nu beţi apă rece imediat dupa mâncare, deoarece solidifică alimentele ajunse in stomac. De fapt, apa nu se bea in timpul mesei sau după masă, deoarece diluează sucul gastric şi îngreunează digestia.
De asemenea, fructele au un regim special: nu se mănâncă după masă deoarece
fermentează. Acestea ar trebui evitate seara deoarece conţin fructoză şi vă pot da insomnii!
Știați că la naștere un bebeluș are cca 80% apă , iar la vârsta de 70 ani un om mai are doar cca 50% apă? Deci dacă vreți să rămâneți mai mult timp cu aspect tânăr, nestafidit, beți multp apă!

Reguli bune de urmat:
1.Porţii mici şi dese cuminimum două ore pauză între ele. Ideal ar fi să mâncăm
de cinci ori pe zi câte puţin. O porţie să nu depăşească mărimea pumnului nostru.
2.Să evităm grăsimile animale (carne de porc, mezeluri, gălbenuş de ou, piele de pui, etc).
3.Să evităm alimentele procesate: zahăr, ulei rafinat, făina albă, margarină.
4.Alcoolul şi sarea în cantităţi moderate
5.Complet interzise băuturile carbogazoase
Mănâncă mai mult:
• Cereale integrale
• Legume
• Fructe
• Nuci şi seminţe: migdale, alune, caju, seminţe de cânepă, de in, de floare

Greutatea nu afectează doar aspectul fizic, ci şi sănătatea.
Fiecare kilogram de grăsime necesită mărirea reţelei de vase de sânge, provocând astfel o suprasolicitare la nivelul inimii, pentru început. Stări de oboseală, dureri de picioare, diabetul si multe alte neplaceri insoțesc kilogramele in plus.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns