Accident rutier pe DJ 106D

În data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 21:30, pe DJ 106D,  un conducător auto în vârstă de 19 ani, domiciliat în oraşul Cisnădie, în timp ce conducea autoturismul pe direcţia Cisnădie – DN 1, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile meteo – rutiere, în încercarea de a evita un animal aflat pe partea carosabilă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, tot din loc. Cisnădie.

În urma impactului, a rezultat rănirea a şase persoane, cei doi conducători auto şi patru pasageri, două femei şi doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 48 de ani, toţi domiciliaţi în oraşul Cisnădie.

Cercetările continuă la nivelul Poliţiei Oraşului Cisnădie, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

*****

Infracţiuni la regimul rutier

În data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 10:45, pe DN 1, în afara localităţii Scoreiu, poliţiştii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un şofer în vârstă de 29 de ani, domiciliat în judeţul Prahova.

Autovehiculul, înregistrat provizoriu în alt stat, nu are dreptul de a fi condus pe teritoriul României, astfel încât poliţiştii au întocmit pe numele şoferului dosar penal de cercetare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înregistrat în alt stat şi care nu are dreptul de circulaţie în România.

*

În aceeaşi situaţie a fost surprins un alt conducător auto, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în judeţul Vâlcea, care, în data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 19:30,  a condus un autoturism pe DN 7, în localitatea Tălmaciu II.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că autoturismul nu poate fi pus în circulaţie pe teritoriul României, având aplicate plăcuţe cu număr provizoriu de circulaţie, eliberate de alt stat decât România.

Astfel, pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înregistrat în alt stat şi care nu are dreptul de circulaţie în România.

*****

Închisoare pentru furt

În data de 20 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au organizat şi desfăşurat o acţiune specifică pe raza municipiului Sibiu, ocazie cu care au fost identificaţi doi sibieni cu vârsta de 32, respectiv 42 de ani, pe numele cărora Judecătoria Târgu Mureş a emis mandate de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de 7 luni, respectiv 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Cei doi bărbaţi se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns